Uniune consensuala vs. casatorie

Astazi, din ce in ce mai multi tineri aleg sa locuiasca cu partenerul o vreme, inainte de a lua hotararea daca se casatoreste cu acesta sau nu; in multe cazuri, relatia are ca finalitate si casatoria, in altele, relatia se destrama dupa ani buni de convietuire...mai sunt si cuplurile care traiesc in concubinaj multi ani, se casatoresc, dupa care divorteaza dupa doar cateva luni (pentru mine, aceste cazuri sunt un mister).
Asa ca, m-am gandit sa va adresez voua,"urmaritorilor" de bloguri,cateva intrebari simple: “De ce tot mai multi tineri apeleaza la acest mod de convietuire?” Uniunea consensuala este o pregatire pentru casatorie, pentru o viata mai buna sau este doar o pregatire pentru divort? “Care sunt motivele care ii determina pe tineri sa locuiasca impreuna?” si “Cum si in ce masura afecteaza coabitarea casatoria?”
In ceea ce priveste motivele pentru care acestia hotarasc sa locuiasca impreuna, ele pot fi multiple. Cu toate acestea, am putea desemna ca fiind principalul motiv dorinta de a sta mai mult timp impreuna. Odata prinsi intr-o relatie, ei descopera nevoia de a petrece tot mai mult timp cu partenerul lor. Un alt motiv este si cel financiar. Dupa cum se stie, problemele vor fi mereu mai usor de rezolvat atunci cand sunt doi si de aceea multi considera ca alaturi de partenerul sau problemele financiare vor fi mai usor de evitat sau rezolvat. Pentru multi tineri, perioada de coabitare alaturi de partener reprezinta o perioada de pregatire pentru casatorie. De multe ori coabitarea apare si in randul acelor tineri care isi doresc o casatorie dar nu au resursele financiare de a o realiza, in aceasta situatie uniunea consensuala fiind cea mai buna alternativa.
Privitor la intrebarea referitoare la posibilele influente ale coabitarii asupra casatoriei, raspunsul pe care il vom intalni cel mai des la specialisti este acela ca uniunea consensuala nu este o pregatire pentru casatorie, ci mai degraba o pregatire pentru divort. De ce oare exista aceasta varianta? Deoarece, intrati in casatorie dupa o perioada de coabitare, partenerii deja se cunosc foarte bine, iar starea de monotonie care se instaurase inainte de aceasta va continua si dupa oficializarea casatoriei, iar acest lucru poate produce incidente neplacute intre parteneri, care, inevitabil, ajung la divort. O alta posibila explicatie a acestei teorii poate fi si urmatoarea: multe cupluri ce intampina diverse probleme in perioada coabitarii, de cele mai multe ori acestea fiind de comunicare, considera ca realizarea casatoriei le va modifica viziunea asupra relatiei lor si, implicit, si problemele existente. Insa, simplul act ce se semneaza la starea civila nu inseamna automat si indepartarea problemelor existente intre partenerii de cuplu. Iar in aceasta situatie apare din nou divortul ca ultima modalitate de remediere a relatiilor existente intre cei doi.DECI, CARE E VARIANTA BUNA? SAU EXISTA "CEA MAI?"
Ma opresc aici cu teoria si va astep pe voi, sa va spuneti punctul de vedere. In care dintre cazurile prezentate va aflati? Ce parere aveti despre concubinaj? etc. Va las sa va ganditi:)
Va pupa Coco!

P.S. Pentru cei care deja s-au intrebat de ce am ales acest subiect, raspunsul e extrem de simplu: fiind o "tema" de actualitate, mi-am ales-o pentru lucrarea de disertatie, sper sa ma ajutati si voi:)

Povestea unui suflet zdrobit

Se prabusi la pamant cu gandul, parca, sa nu se mai ridice vreodata...nu-si mai simtea mainile, picioarele, intregul corp nu-i mai apartinea, doar inima...blestemata de inima, ea, singura vinovata, mai indraznea inca sa mai bata...zgomotul acestui ticait il scotea din minti, isi dorea sa nu mai vada, sa nu mai auda nimic, dar mai ales sa nu mai simta nimic; "cat de usor poti trece de la fericire la durere, de la speranta la dezamagire, cum poti acum sa-i multumesti Celui de Sus pentru clipele traite, iar in secunda urmatoare sa nu mai vrei sa traiesti?" asta repeta intruna acel Suflet Zdrobit. Si-o amintea pe EA - zambitoare, calda, tandra...si nu reusea sa revada acelasi chip dar de data asta rece, necrutator care ii repeta sa plece, pur si simplu nu credea...se ruga sa se trezeasca din cosmar dar nimeni nu-l auzea; "off, si daca inima asta idioata ar inceta odata cu zgomotul ei insistent" dar inima nu-l asculta, batea din ce in ce mai puternic, vrand parca sa iasa din piept si sa-l mangaie, sa-l ajute sa se ridice. Si au stat asa, amandoi - sufletul cel chinuit si inima- minute, ore, zile sau poate chiar luni intregi, el - blestemand-o pentru toata suferinta, ea - incurajandu-l sa iasa din acea carapace, sa lupte din nou pentru speranta, fericire: "la urma urmei, nu e chiar asa de rau, ai iubit - cate suflete se pot lauda cu asta? ai fost iubit - crezi ca avem cu totii "onoarea" asta? Asa ca, haide, sterge lacrimile alea afurisite si ridica-te, multumeste-i iarasi Celui de Sus pentru momentele traite si roaga-te pentru altele mai frumoase, mai intense, mai adevarate" iar de data asta sufletul nu a mai blestemat biata inima, ci a ascultat-o, s-a ridicat si a pornit increzator in cautarea EI.

Impresii de vacanta:)

In primul rand, va spun si eu un traditional "La multi ani", un 2010 cald, cu multe realizari si vise implinite:)
Si acum sa trec la subiect: dupa cum v-ati dat seama din titlu, vreau sa va impartasesc si voua cateva trairi din timpul scurtei vacante: Craciunul mi l-am petrecut in sanul familiei mele numeroase:P, in jurul unui gratar, un vin fiert si cateva dansuri...frumos, nu? De Revelion am plecat (doar eu si sotul) la vecinii nostri bulgari, la un hotel pe malul marii; ne-am simtit ca la noi acasa datorita numarului mare de romani veniti acolo (imaginati-va ca intr-o tara straina s-a cantat "Desteapta-te romane" si "Noi suntem romani":))).
In sfarsit, ce vreau de fapt sa va spun e altceva, ceva ce pe mine m-a impresionat profund: la intoarcere, am trecut prin Balcic, unde am vizitat Palatul Reginei Maria...si acum, cand imi amintesc mi se taie respiratia...un loc magnific: istorie, eleganta, romantism, mister, pe toate astea le gasesti acolo; palatul in sine nu e f. mare sau impunator, dar amplasarea (chiar pe malul marii) si gradinile imense asezate cumva in trepte e ceva greu de explicat in cuvinte...Am plecat de acolo cu emotia in suflet si cu promisiunea ca voi reveni si in sezonul cald, cand gradinile vor prinde viata si totul va fi verde.

Asadar, va recomand cu caldura, daca aveti drum in tara vecina sa nu ocoliti Palatul de la Balcic!
Pupici!